miercuri, 3 aprilie 2013

Cupa României. AS Tufeni - FC Băneşti 2-1

În 16-imile fazei judeţene a Cupei României, campioana de toamnă a Seriei Vest a Ligii B Prahova, AS Tufeni, a reuşit să învingă formaţia din eşalonul superior, o formaţie aflată în mare formă, FC Băneşti. Tufenarii au deschis scorul prin
Comnoiu, după un şut al lui Ariciu, dar băneştenii au egalat prin Dârstaru, pentru ca Stamate, după o acţiune superbă a lui Ariciu, să stabilească învingătoarea jocului. A fost un meci aprig disputat, uneori peste limita regulamentului, arbitrul Viorel Căunei fiind nevoit să elimine doi jucători, câte unul de fiecare parte, Şerban - de la AS Tufeni, şi Gorgan - de la FC Băneşti.
Iată şi cele două echipe aliniate în jocul de la Tufeni:
AS Tufeni: T. Ionescu - Gagiu, Şerban, Andrei, Calaver - Stamate, Fomenco, Dinu, Necşoiu - Ariciu, Comnoiu. A mai jucat: Niţu. Antrenor: Gheorghe Şerban.
FC Băneşti: A. Negreanu - Beju, Gorgan, Popa, Grigoraş - Iancu, Chivu, Lupu, Dârstaru - Hromei, Creţu. Au mai jucat: Cristache, Budileanu, Albu. Antrenor: Ion Burchi.
La finalul jocului, Ion Burchi - antrenorul formaţiei FC Băneşti - a declarat: "Am dominat de la un capăt la celălalt jocul, am avut 7-8 ocazii clare, dar am avut în faţă un portar, Tibi Ionescu, în mare formă. Eu spun că Tufeniul nu a avut nici o ocazie, golurile lor venind pe fondul unor greşeli personale ale noastre. Sunt destul de supărat şi pe rezultat, dar şi pe faptul că am luat multe cartonaşe, inclusiv unul roşu".

3 comentarii:

  1. e clar a fost blat tibi ionescu :)))))) bv tibi

    RăspundețiȘtergere
  2. felicitari captane, bv tivi L12

    RăspundețiȘtergere
  3. Domnule Burchi cred ca te-ai uitat la alt meci. Sau la cat de nervos erai si plin de oftica nu ai vazut realitatea din teren. O echipa ca Banesti care spuneai saptamana trecuta ca sunteti pe val trebuia sa defileze cu Tufenii. In conditiile in care ai bagat echipa de baza in teren, in repriza a doua ai jucat si cu un om in plus,ce-ai facut ? Ai dominat ? Iti spun eu ce ai facut. Ati pasat in propia jumatate de teren pana nu ati mai putut, iar cand atacati, pierdeati mingea si va tataia partea dorsala sa nu primiti gol. Nu am crezut niciodata ca poti sa fi atat de ofticat. Cred totusi ca esti bagat prea mult in seama de catre conducere. Dar este treaba lor. Important este ca va batut o echipa in scadere de forma, fara trei titulari, si cu un om in minus. Asta este adevarul. Voi ati dominat...... Ha, Ha, Ha,....

    RăspundețiȘtergere