joi, 11 aprilie 2013

Unirea Câmpina trebuie să-şi achite datoriile faţă de Cojocaru, Zencenco şi Fatai până pe 8 mai!

Comisiile FRF au stabilit la începutul acestei săptămâni să dea câştig de cauză lui Marius Zencenco, Ion Cojocaru şi jucătorului Fatai, în demersurile lor privind recuperarea datoriilor de la clubul Unirea Câmpina. Mai mult, clubului condus de Bogdan Mănescu i s-a impus
un termen limită pentru achitarea acestor datorii - 8 mai 2013 - dată după care, prin Comisia de Disciplină a FRF, Unirea Câmpina riscă să piradă la "masa verde" toate partidele până la stingerea litigiului financiar. Dacă nu îşi va achita datoriile, Unirea nu va fi programată la jocurile cu Argeşul Piteşti (pe teren propriu), din 11 mai, şi cu Unirea Târlungeni (din deplasare), pe 17 mai, iar la două neprogramări consecutive, ar putea fi automat retrogradată! Ori după o promovare atât de frumoasă, o astfel de ieşire de pe scena Ligii a treia ar fi o palmă nu numai pentru cei care conduc acest club, ci şi pentru întreg fotbalul câmpinean.

3 comentarii:

  1. asa ca dl presedinte trebuie sa faci plata asta e cred ca este caciula prea mare ptr tine acolo

    RăspundețiȘtergere
  2. dupa cum au fost tratati jucatorii care au promovat echipa in liga 3, merita pe deplin ce e mai rau (conducerea), cu parere de rau pt jucatori

    RăspundețiȘtergere
  3. A fost o data ca niciodata...asa o sa inceapa povestea Unirii Campina, cine vrea sa scrie la ea sa continue. Pacat de echipa, ce inseamna sa pui un nepriceput sa conduca o valiza de bani. A facut totul praf, de aici si pana la insolventa mai este un singur pas. Imi pare sincer rau.

    RăspundețiȘtergere