luni, 21 iulie 2014

26 de echipe s-au înscris în Liga a 2-a

Ieri s-a încheiat înscrierea echipelor pentru noul sezon din Liga a 2-a. Conform celor de la Sport Total FM, s-au înscris 26 de echipe, pe cele 28 de locuri disponibile.
"S-a încheiat termenul pentru ca formaţiile să se inscrie în Liga a 2-a. S-au înscris 26 de echipe, acesta fiind numărul prognozat de mine în urmă cu o lună. Printre ele se află şi Corona Braşov, echipă despre care se vorbea că se va desfiinţa. Să vedem dacă toate acestea vor fi prezente la startul competiţiei. Ţintarul se va stabili până pe 12 august. De mâine vor începe discuţiile în acest sens... Va fi o chestie de procedură, pentru că dacă vom avea 13 echipe în fiecare serie, s-a solicitat menţinerea sistemului fără play-off şi play-out”, a declarat preşedintele LPF2, Auraş Braşoveanu, în emisiunea "Trafic Sport", de la Sport Total FM.
Conform aceleiaşi surse, varianta cea mai probabilă pentru cele două serii ar fi următoarea:
Seria I: ACS Bacău, Săgeata Năvodari, Unirea Slobozia, CF Brăila, Gloria Buzău, Rapid Suceava, Dunărea Galaţi, Farul Constanţa, FCM Dorohoi, FC Voluntari, CS Baloteşti, Fortuna Poiana Câmpina.
Seria a II-a: FC Argeş Pitesti, ACS Poli Timişoara, Corona Braşov, CSM Rm. Vâlcea, Metalul Reşiţa, Gloria Bistriţa, FC Olt Slatina, Olimpia Satu Mare, CS Mioveni, FC Bihor Oradea, Unirea Târlungeni, FC Caransebeş, Şoimii Pâncota.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu