joi, 10 iulie 2014

AS Tufeni se reuneşte pe 20 iulie cu un nou tehnician pe bancă

AS Tufeni este una dintre formaţiile care, în principiu, ar trebui să facă parte din nou înfiinţatul campionat judeţean intermediar între "Liga lu' Lică" şi Liga B. Jucătorii formaţiei din Tufeni sunt încă în vacanţă,
dar conducerea clubului pune la punct toate detaliile pentru un nou sezon în care - foarte probabil - va ataca promovarea spre eşalonul de elită al judeţului.
Deocamdată, preşedintele formaţiei AS Tufeni, Giani Chiotoroiu, ne-a precizat că "s-a stabilit data la care vom relua antrenamentele, pe 20 iulie, de la ora 11.00, la baza sportivă din Tufeni. În privinţa lotului, pot să-i asigur pe cei care urmăresc activitatea formaţiei noastre că vom mai aduce jucători, dar încă lucrurile nu sunt definitivate. Suntem în discuţii avansate şi cu Bogdan Ilioiu pentru prelungirea înţelegerii noastre. De asemenea, suntem în discuţii avansate cu antrenorul Robert Stoica, pe care îl urmăresc şi apreciez de mai mulţi ani, care cred că aproape sigur va fi viitorul nostru antrenor principal".
Robert Stoica (foto) a fost antrenor secund la CSM Câmpina, inclusiv în Liga a 3-a, şi a mai coordonat una dintre grupele de juniori ale CSM-ului.

2 comentarii: