sâmbătă, 30 august 2014

Liga a 2-a. Fortuna Poiana Câmpina - Metalul Reşiţa 1-2. Imagini cu brigada lui Dumitrică

Partida Fortuna Poiana Câmpina - Metalul Reşiţa a fost arbitrată de Omar Dumitrică (Craiova) - Gabriel Cătană, Răzvan Dobre (Târgovişte) - Claudiu Marcu (Constanţa). Prestaţia lui Dumitrică a fost sub nota jocului.
Nu a fost prea inspirat în câteva dintre deciziile sale, faza cu cea mai mare importanţă în care a fost implicat fiind cea din minutul 85, atunci când mingea şutată din Zsiga a lovit mâna unui apărător, gazdele au solicitat penalty, dar Dumitrică nu a fost de aceeaşi părere. În plus, Dumitrică a fost acuzat şi de faptul că nu a tratat similar faze identice. Astfel, fundaşul oaspeţilor Ionuţ Popescu, jucător care deja avea un cartonaş galben, la două minute după ce Dobrosavlevici încasase şi el un "galben" pentru henţ, a jucat mingea cu mâna într-o fază aproape identică cu cea a fundaşului Fortunei. Dumitrică niic măcar nu a fluierat, determinându-l pe arbitrul de rezervă să se agite cu mâinile pe sus, încercând să semnalizeze henţul evident al fundaşului reşiţean. Dar "galbenul", care ar fi fost al doilea pentru Ionuţ Popescu, nu a mai venit... Şi era doar minutul 44.
Observatorii partidei au fost Florin Hâncu (Braşov) - pentru arbitraj, Constantin Constantinescu (Slatina) - pentru joc.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu