joi, 9 octombrie 2014

Amical. Viitorul Constanţa - Fortuna Poiana Câmpina 2-3

La Buftea, în această seară, în nocturnă, Viitorul, condus de pe bancă chiar de Gică Hagi, şi Fortuna s-au întâlnit pentru un meci amical. Viitorul a deschis scorul prin Mărkuş, minutul 22, şi-a dublat avantajul prin Vână, minutul 57, pentru ca Fortuna să revină apoi în joc, restabilind egalitatea prin M. Marin (70) şi Honciu (80). Finalul a aparţinut Fortunei, care în minutul 87, cu un lob superb al lui Vali Munteanu a obşinut o victorie importantă pentru imaginea clubului şi pentru moralul echipei în perspectiva derby-ului de miercuri cu Poli Timişoara.
Ar mai fi de subliniat că Viitorul a utilizat o echipă mult mai bnă decât cea din anteriorul meci de verificare dintre cele două formaţii, practic, singurii jucători ai echipei lui Hagi care nu au fost folosiţi fiind cei aflaţi la loturile naţionale.
Florin Stăncioiu a jucat în prima repriză în formula:
I. Popescu - Aldea, M. Marin, Crişan, Birău - Cioinac, Asanache - Năstase, Buhuşi, Zsiga - Chipirliu.
După pauză, Stăncioiu a schimbat radical echipa, jucând cu Gârlea (înlocuit apoi de Şerban şi spre final de Răuţă) - Birău, Dobrosavlevici, Crişan, Damian - Minciună, Stancu - V. Munteanu, Honciu, Coteanu - Antohi.

Un comentariu: