sâmbătă, 11 aprilie 2015

"Super...lică". Unirea Urlaţi - AS Tufeni 2-1

La avantajul unei diferenţe de 14 puncte faţă de ocupanta locului secund din "Super...lică", Voinţa Ciorani, liderul AS Tufeni a pierdut partida de astăzi de la Urlaţi, acolo unde a întâlnit ocupanta locului al treilea al clasamentului. Gazdele au deschis scorul din lovitură de pedeapsă şi şi-au dublat avantajul, dar tufenarii au redus din diferenţă cu câteva minute înainte de pauză, prin Braşoveanu. De altfel, scorul consemnat la pauză, 2-1 pentru Unirea Urlaţi, avea să rămână neschimbat până la fluierul final al arbitrului Bogdan Zahiu, în ciuda numeroaselor ratări ale echipei antrenate de Robert Stoica (foto). Liderul a ratat cât pentru tot campionatul, în câteva rânduri din situaţii incredibile, astfel că victoria a revenit formaţiei din Urlaţi.
AS Tufeni a aliniat următorul "11": Şandru - R. Vasile, Braşoveanu, Zmoleanu, Gagiu - Ursea, Ilioiu, Stamate, Irimescu - Mocanu, Brebenel. Au mai jucat: B. Vasile, Necşoiu, Comnoiu, Şişu. Antrenor: Robert Stoica.

Un comentariu:

  1. cam asta este nivelul dl antrenor nu confunda juniorii cu seniorii peste tot la seniori ai fost mana a doua adica secund limita stop nimic de sifonat

    RăspundețiȘtergere