luni, 3 august 2015

Antrenorul Roberto Opatchi şi-a început activitatea la Băneşti

La mijlocul săptămânii trecute, conducerea tehnică şi administrativă a FC Băneşti a decis că are nevoie de un antrenor cu portarii şi a ajuns la un acord cu tehnicianul câmpinean Roberto Opatchi (foto). Acesta a fost deja la un antrenament al grupării conduse de Ion Burchi, precum şi la amicalul de la Cornu, pierdut, 1-2, de băneşteni.
"Sincer, mi-era dor să antrenez, pentru că după ce am plecat de la CS Cornu, cu care am izbutit promovarea în urmă cu un an şi jumătate, nu am mai avut nici un angajament. Îi cunosc pe cei de la Băneşti, de la preşedinte şi până la jucători, cu mulţi dintre ei am mai lucrat, mai ales la CSM Câmpina, şi cred că putem face o performanţă frumoasă la această echipă. Există o stabilitate pe care alte echipe nu o au, un lot valoros, astfel că dacă vom munci şi întreaga echipă va da dovadă de seriozitate, sunt premize pentru a face performanţă şi a fi una dintre echipele de care să se teamă orice adversar din campionatul judeţean", a declarat Roberto Opatchi.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu