sâmbătă, 14 noiembrie 2015

"Liga lu' Lică". CS Blejoi - CS Cornu 1-2

Surpriza plăcută a acestei prime jumătăţi a campionatului, CS Cornu, a dat un adevărat test pe terenul ocupantei locului secund, CS Blejoi. Iar elevii lui Mihai Dinu au trecut cu brio acest test, demonstrând că nu au ajuns întâmplător pe podium şi chiar devansându-şi adversara de astăzi după victoria de la Blejoi.
Succesul cornenilor a fost dincolo de orice dubiu, oaspeţii conducând cu 2-0 încă din primele minute ale partidei, prin golurile înscrise de Iosif, minutul 4, şi Gavrilă, minutul 7. Apoi, s-au închis bine, au controlat jocul, în faţa şi unei replici destul de modeste a elevilor lui Răzvan Vlad, care au marcat golul de onoare al partidei în minutul 87, prin Vl. Badea.
Iată şi cele două echipe aliniate la fluierul arbitrului Doralin Bârziloiu:
CS Blejoi: A. Gheorghe - Cl. Stoica, Filip, Stanca, Vlaicu - Ir. Dumitru, Bojoagă - Stăncescu, Prodan, Anghel - Ivan. Au mai jucat: Vl. Badea, Fl. Badea, Ioniţă. Antrenor: Răzvan Vlad.
CS Cornu: Mihalcea - Mustafa, Pârvan, O. Gheorghe, Iacob - Dragnea, Zamfir, Oae, Gh. Iosif - Kaiode, Gavrilă. Au mai jucat: Jinga, Irimescu, Valică, Şovăială. Antrenor: Mihai Dinu.

2 comentarii:

  1. Cand vor intelege cei de la BLEJOI ca au nevoie si de un antrenor?

    RăspundețiȘtergere
  2. Daca si un container este vestiar de ce mai vorbim?

    RăspundețiȘtergere