vineri, 2 iunie 2017

Francezul Ruddy Buquet arbitrează partida Polonia - România

Pe 10 iunie, în preliminariile Cupei Mondiale, echipa României va juca în deplasare, în fața echipei Poloniei, la Varșovia. Partida va fi condusă de o brigadă din Franța, formată din Ruddy Buquet - Guillaume Debart, Frederic Cano - Nicolae Rainville. Buquet (foto) s-a născut pe 29 ianuarie 1977, la Amiens, iar din anul 2011 se află pe lista FIFA. A condus partide de la Cupa Mondială Juniori sub 17 ani din Chile 2015, unde a arbitrat sfertul de finală Ecuador - Mexic 0-2. S-a mai intersectat cu fotbalul românesc: Astra Giurgiu - AS Trencin 2-2, în turul III preliminar Europa League, pe 8 august 2013; România - Spania 0-0, amical, pe 27 martie 2016. Nu a mai arbitrat reprezentativa Poloniei, dar a mai oficiat la un meci la Varșovia: Legia Varșovia - Trabzonspor 0-2, în grupele Europa League, pe 7 noiembrie 2013. Are la activ 12 jocuri inter-țări, la nivel de prime reprezentative, iar cel mai recent joc internațional condus a fost pe 26 martie 2017, pe Wembley, Anglia - Lituania 2-0, tot în preliminariile Cupei Mondiale.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu