duminică, 2 iulie 2017

Ioana Plăvan, locul 8 la Balcaniadă, la aruncarea suliţei

Sâmbătă şi duminică, la Piteşti, a avut loc Balcaniada de atletism pentru juniori I. România a fost reprezentată în proba feminină de aruncarea suliţei de Ioana Plăvan (foto - alături de antrenorul său, Nicolae Pavel), de la CSS Constantin Istrati Câmpina. La finalul întrecerilor, Ioana Plăvan s-a clasat pe locul 8, cu o aruncare de 39,27m, reuşită din a doua încercare. Competiţia a fost câştigată de croata Franja Zelimorski, cu 53,44m, iar dacă Ioana Plăvan şi-ar fi egalat cea mai bună performanţă a sa, 50,01m, ar fi reuşit să se claseze pe locul al doilea. Oricum, prezenţa în primele 8 atlete la această probă la Balcaniadă reprezintă o nouă performanţă remarcabilă pentru atletismul câmpinean.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu