sâmbătă, 29 iulie 2017

Rusul Aleksei Eskov arbitrează partida APOEL Nicosia - Viitorul Constanţa

După 1-0 în tur, la Ovidiu, pentru echipa lui Hagi, returul va avea loc miercuri, 2 august, de la ora 20.00 (ora României) la Nicosia. Partida APOEL Nicosia - Viitorul Constanţa va fi arbitrată de o brigadă din Rusia, formată din Aleksei Eskov - Dmitri Mosiakin, Igor Demeshko - Kirill Levnikov, în vreme ce observatori sunt spaniolul Manuel Mejuto Gonzalez - pentru arbitraj, bosniacul Haris Gvozden - pentru joc.
Aleksei Eskov (foto) s-a născut pe 7 septembrie 1978, locuieşte la Moscova şi se află din anul 2011 pe lista FIFA. Are în palmares prezenţa în 7 partide în grupele Europa League.
S-a mai intersectat cu fotbalul românesc: România - Franţa 0-2, pe 11 octombrie 2011, în preliminariile CE tineret; Steaua - Chelsea 0-4, pe 1 octombrie 2013, în Youth League; Viktoria Plzen - Astra Giurgiu 1-2, pe 20 octombrie 2016, în grupele Europa League. De asemenea, a arbitrat partida APOEL Nicosia - Asteras Tripolis 2-1, pe 22 octombrie 2015, în grupele Europa League. Precedentul meci internaţional condus de Eskov a fost Ajax Amsterdam - Panathinaikos Atena 2-0, pe 24 noiembrie 2016, în grupele Europa League.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu