joi, 3 august 2017

Amânare la primul termen în litigiul de 67.000 lei între CS Câmpina şi HM Junior Câmpina

Astăzi, la sediul AJF Prahova, în faţa Comisiei pentru Statutul şi Transferul Jucătorului a avut loc prima înfăţişare în litigiul dintre CS Câmpina şi HM Junior Câmpina. Reamitesc pe scurt că HM Junior a cerut CS Câmpina grila de formare în valoare de 67.000 lei pentru toţi jucătorii cedaţi în vara anului trecut în contul contractului prin care HM beneficia de acces gratuit pe terenul sintetic.
Prima înfăţişare a adus o amânare, după ce reprezentanţii CS Câmpina au depus la Comisie un punct de vedere prin care răspundeau tuturor argumentelor invocate de HM în favoarea achitării grilei de formare. Comisia a decis amânarea cauzei până la 24 august, atunci când ar putea fi posibilă şi o pronunţare asupra acestei speţe. Până atunci, şi astăzi, ca şi zilele trecute, juniorii de la HM s-au antrenat pe terenul sintetic fără ca nimeni să le interzică acest lucru, deşi nu mai au contract în vigoare, sau fără să plătească, conform hotărârii Consiliului Local Câmpina.
Doar două precizări înainte de final. Comisia pentru Statutul şi Transferul Jucătorului este formată din George Negoiţescu - preşedinte, Costel Lazăr - vicepreşedinte, Vasile Radu - secretar. George Negoiţescu este un fost patron din fotbal. A deţinut echipa Voinţa Gornet, iar după ce a renunţat la finanţarea acesteia, a devenit observator, remarcându-se prin faptul că şi-a donat baremul de observare către clubul Petrolul, chiar la un meci al acestei echipe, în sezonul precedent, atunci când toată lumea sufla în pânze Petrolului.
A doua precizare - HM Junior a fost reprezentată în faţa Comisiei de un jurist, celebrul Bogdan Filcea, celebru pentru că a realizat inclusiv actele constitutive ale ACSM Câmpina, care nu a putut obţine niciodată certificatul de identitate sportivă, apoi ale CS Câmpina, dar şi multe dintre statutele AJF, cele mai multe cu serioase probleme de.. aliniere la statutele şi regulamentele FRF.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu