luni, 22 ianuarie 2018

CS Câmpina a decis să acţioneze în instanţa civilă atât FRF, cât şi Clubul HM Junior

După ce în luna decembrie a anului trecut a depus la Consiliul Local un raport de activitate lipsit de substanță și incomplet, preşedintele CS Câmpina, Adrian Stoican, revine acum cu un raport ceva mai detaliat, din care aflăm lucruri interesante. Acest raport se va afla pe masa consilierilor locali la ședința de joi, 25 ianuarie 2018. În acest raport se menționează faptul că, în privinţa litigiului cu HM Junior, CS Câmpina a decis să acţioneze în instanţa civilă atât hotărârea Comisiei de Recurs a FRF, cât şi Clubul HM Junior. Detalii - campinatv.ro/sport.

9 comentarii:

  1. CS Câmpina a decis să acționeze în judecată HM și FRF. Mai precis Comitetul Director al CSC. Păi , dacă în ședința Consiliului Local nu se aproba să se meargă mai departe în civil?Scăpa și Stoican de demitere. O să spună :eu am vrut, aveam șanse mari să anulam decizia FRF. Ba, îi puneam și pe cei de la HM să plătească pentru teren. Treaba voastră, atunci dați -le banii. E o variantă, nu -i așa? Oricum, e de urmărit. Ce nu înțeleg însă :acest raport mai detaliat a fost făcut public de către Stoican?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Asa cum a angajat avocat fara aprobarea CL si asa cum a incheiat contractul cu Hagianu fara aprobarea CL, CS Campina nu are nevoie de probarea CL pentru a da in judecata nici RF, nici HM. Da, raportul lui Stoican este public.

      Ștergere
  2. Bravo domnule Sandu ați recidivat iar.Se vede "mâna" care e in spate. Asta si vor cei dela HM : sa negocieze. Ce? Sa mai folosească gratis domeniul public. Cât ? Vreo cinci ani.Ei sunt privați ,iau bani copiilor , nu mult , 50 de lei lunar dar....sunt donații . Ei care pana nu demult primeau bani (tot publici) pe legea 350.Ei care cer bani unui tata care vrea sa-si ducă copilul la Voluntari. Cât ? Nu mult 5000 de euro pentru fiecare an in care s-a pregătit pe banii părinților , pentru ca părinții au plătit .Dar pana la urma știți ce? Părinții dela hm își merita soarta(doar donează) nu...? Doar au cui da : celui mai mare antrenor care de când are "Academia" nu a câștigat nimic si nu a "scos" măcar un fotbalist care sa evolueze măcar in div.b .

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Daca spuneti ce spuneti despre mine, este clar ca nu ma cunoasteti si - imi pare rau - nu ati inteles nimic. Nu meritati sa va raspund mai mult!

      Ștergere
  3. Cum sa se rezolve "elegant"problema când reprezentanții dela hm in frunte cu Baronu au sărit la bătaie si au adresat injurii la adresa angajaților de la teren si au rupt lacătele iar când nu au putut au sărit gardul pentru a intra pe terenul domeniului public . Sunt plângeri penale făcute de angajații clubului ,sunt filmări, de ce nu s-a scris si despre aspectele astea?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. De ce nu s-a scris? Eu v-as intreba de ce nu a spus nimeni de la CS Campina despre aceste lucruri? In mai multe randuri am solicitat presedintelui Stoican sa spuna ce are de spus, sa realizam interviuri, a reuzat de fiecare data! Despre asta ce parare aveti? Spuneti ca sunt plangeri penale facute de angajatii clubului pentru aspectele semnalate de dvs. Puteti face dovada acestora? Daca da, eu le voi publica! Multumesc!

      Ștergere
  4. Cert e d.le Neculai ca s-a ajuns mult prea departe cu acest caz din prostia unora si încăpățânarea altora.Cum v.a justifica dl.Stoican in fata membrilor FRF o actiune in civil?Domnilor din Consiliul Local,va faceti de ras cu acest Stoica.Nea Fratila,pune-i in brate niste regulamente protejatului tau!Pe de altă parte nici cu Mircea Hagianu nu ne e rusine.a profitat destui ani din banul public.Dar cine e Baronu?Domnul a fost prin fenomen sau e tot un asa zis patron care are bani si se pricepe la fotbal?Daca e adevarat ca a rupt lăcatele si a sărit la scandal e posibil sa avem vreun Becali autohton

    RăspundețiȘtergere
  5. Domnilor problema este Hagianu. Plângăciosul de serviciu care a profitat de toate campaniile electorale "pupând-ui" pe cei care au fost aleși iar apoi daca nu-i convenea ceva schimba registru înjurând-ui pe unde apuca.E "victima" de serviciu.Cat despre cât minte ce sa mai zic:ultima minciuna e ca "cel mai tare antrenor din parcare" are licența pro. Adică PRO tv

    RăspundețiȘtergere
  6. Nereguli au fost multe la CS Câmpina. Angajări fără concurs, funcționarea secției de natație fără antrenoarea care a câștigat concursul, acest contract cu Hagianu și altele. Totuși, să -l scoți doar pe Stoican țap ispășitor, nu cred că este corect. Nu cred că a făcut totul de capul lui. Fără îndoială, o mare parte din vină o au și Fratila și Opatchi, care l-au împins de la spate și l-au pus să semneze. Și fraierul, pentru că este un fraier, a semnat ca primarul. Corect ar fi să zboare cu toții! Dar, stați liniștiți, în cel mai bun caz va zbura doar Stoican.

    RăspundețiȘtergere