vineri, 5 septembrie 2014

Fortuna vrea toate punctele de la Oradea

Plecată de ieri spre Oradea, Fortuna Poiana Câmpina a înnoptat la Turda, unde în această dimineaţă a făcut şi un antrenament. De altfel, în urmă cu puţine momente, după terminarea acestui antrenament, tehnicianul Fortunei, Florin Stăncioiu, a declarat: "Am făcut un antrenament foarte util, pe un teren bun, un antrenament în care am pus la punct toate detaliile înaintea partidei de mâine. Ni s-au alăturat Aldea, de la Steaua, dar şi Dan Alexandru, un jucător tânăr, care a făcut ultima oară parte din lotul formaţiei Pandurii Tg. Jiu, cu aceste două transferuri definitivându-ne lotul. Avem 24 de jucători, toţi sunt valizi, iar ceea ce mă bucură cel mai mult este că starea de spirit este una foarte bună,
am reuşit să-i remontez, mai ales din punct de vedere psihic, după înfrângerea pe care eu o consider nemeritată din prima etapă. Jucătorii sunt motivaţi şi vrem cu toţii să ne întoarcem de la Oradea cu toate punctele puse în joc!"
În această după-amiază, jucătorii Fortunei îşi vor continua drumul spre Oradea, unde vor rămâne peste noapte, iar mâine de la ora 11-00 vor întâlni formaţia locală, FC Bihor, pe stadionul care poartă numele unui fost mare jucător al României, Iuliu Bodola. Costul unui bilet la meciul de mâine de la Oradea este 10 lei.

3 comentarii:

  1. Fortuna cand a promovat avea la mijlocul terenului jucatori foarte buni si chiar tineri Unde sunt acei jucatori ? Au fost dati afara din echipa ? Stie cineva ?

    RăspundețiȘtergere
  2. oare oamenii de acolo nu zic ca sunt scumpe bileteleee :)))).?

    RăspundețiȘtergere
  3. LA fortuna comportamentul conducerii s-a schimbat acum avem bilete la 5 Ron un pret decent si multumim conducerii pt intelegera de care da dovada.Felicitari clubului si succes maine

    RăspundețiȘtergere